„Ştiţi, când Statele Unite aveau deja arme nucleare şi Uniunea Sovietică abia le construia, am primit informaţii importante prin canalele externe sovietice. Transportau informaţii nu pe microfilme, ci efectiv în valize. Valize!”, afirma Vladimir Putin într-o întrevedere cu oficialii armatei, în februarie 2012, atrăgând atenţia asupra importanţei pe care agenţii KGB au avut-o în perioada războilului rece. Despre operaţiunea CANDY, desfăşurată între 1941 şi 1945, operaţiune sovietică de obţinere a informaţiilor privind avansarea procesului de construire a armamentului nuclear din ţările implicate în cea de a doua conflagraţie mondială, s-a scris destul de mult şi destul de puţin în acelaşi timp. Mult prin prisma numeroaselor rânduri, însă puţin ca urmare a informaţiilor oferite. Ideea creeării unei arme extrem de puternice, nemaintâlnită până în acel moment, a luat naştere în 1938, când în Germania cercetătorii reuşesc să dividă experimental atomul. Conştienţi de avantajul strategic oferit de o asemenea armă, Japonia, SUA, Italia, Marea Britanie şi URSS demarează studii independente în instituţiile de cercetare, în timp ce serviciilor secrete li se oferă sarcina de a spiona rezultatele realizate de către celelalte guverne străine.

Iniţial, KGB-ul era preocupat de a cunoaşte datele privind procesul de dezvoltare a principalului său adversar, Germaniei nazistă, însă în momentul în care a realizat că aceştia erau departe de a-şi împlini scopul, atenţia s-a axat asupra aliaţilor americani (Proiectul Manhattan) şi britanici (Proiectul Aliaje Tube).

Penetrarea Proiectului Manhattan s-a dovedit a fi cea mai prolifică, KGB-ul dispunând de un număr impresionant de agenţi sub acoperire şi aproximativ 200 de surse, o mare parte dintre aceştia fiind reprezentată chiar de cercetătorii americani ce lucrau în cadrul programului. Printre ofiţerii de informaţii ruşi ce au l