Patronul societăţii „Patria Imobiliare” din Craiova, soţia sa, dar şi Nelu Anca, cântăreţul de muzică populară, sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Costinel Diculescu a fost condamnat la 7 ani de închisoare, soţia sa la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar cântereţul de muzică populară Nelu Anca la 4 ani de închisoare. Sentinţa dată ieri de Tribunalul Dolj nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel din Craiova. Cei trei sunt acuzaţi că au înşelat peste 20 de persoane, cu care au încheiat contracte şi le-au luat banii pentru a le construi locuinţe în comuna Malu Mare. Procurorii au stabilit că valoarea prejudiciului fiind estimat la aproape 1 milion de euro.
Diculescu a fost arestat în anul 2011 în luna noiembrie, după ce a întocmit mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare cu diverse persoane cărora le-a promis construcţia unor case în comuna Malu Mare. Imediat cum a primit banii, patronul de la „Patria Imobiliare“ a vândut imobilele la alte personae decât cele cu care încheiase acte, iar pe altele le-a pus gaj la bancă, fără ştirea locatarilor. Diculescu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu soţia sa, Lia Roxana Diculescu, şi Nelu Anca, un cântăreţ de manele, cunoscut sub numele de “Nelu de la Craiova”.
Victimele au depus plângere la procurorii DIICOT-Craiova împotriva lui Costinel Diculescu, a soţiei sale şi a cântăreţului de muzică populară.