Un om de afaceri din Turnu Severin a investit peste 600.000 de euro într-o salină artificială şi un centru spa cu gândul că cei mai mulţi clienţi ai săi vor fi localnici. Spre surprinderea lui Teofil Joldoş, severinenii vin în număr mic la salină. În schimb, clienţii săi vin din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii (Canada, USA, Belgia, Germania, Franţa, Ungaria, chiar din Republica Moldova).
Teofil Joldoş a deschis salina artificială în urmă cu trei ani şi la vremea respectivă nici prin cap nu-I trecea că va reuşi să atragă un număr mare de străini în oraş, care vor apela la serviciile acestei saline. Era convins că cei mai mulţi clienţi ai săi vor fi locuitorii municipiului Turnu Severin.
Acum, omul de afaceri nu găseşte o explicaţie logică pentru care severinenii nu calcă pragul salinei, dar cel mai probabil din cauza nivelului scăzut de trai din oraş.
“Din păcate sunt puţini oameni din oraşul nostru care vin la salină, nu ştiu care sunt cauzele. Vin din Serbia, din Băile Herculane, străini din Canada, USA, Belgia, Germania, Franţa, Ungaria, chiar din Republica Modolva. Noi am deschis această afacere cu gândul la oamenii acestui loc, dar culmea este că ne trec pragul mai mult cei din afară”
a declarat administratorul salinei artificiale din Drobeta-Turnu Severin, Teofil Joldoş. Salina are clienţi fideli şi din Kladovo, oraşul sârbesc de pe malul celălalt al Dunării, precum şi din Băile Herculane.
În România, Praid sau Slănic Moldova, Cacica sau Ocna Mureş – adevărate oraşe subterane din sare – primesc anual sute de mii de vizitatori care, sub indicaţie medicală sau din proprie iniţiativă, confirmă teoria descoperită empiric conform căreia aerosolii salini sunt benefici în stimularea imunităţii locale la nivelul aparatului respirator, au efect bacteriostatic, efect mucolitic şi antiinflamator, precum şi un efect de hiposensibilizare