Nu mai avem vecini care sa ne spuna buna-ziua, de fapt nu mai stiu daca mai avem vecini, suntem fiecare pe cont propriu, suntem scari intregi, blocuri si cartiere de straini, suntem orase de straini, o tara in care oamenii ei nu se mai cunosc intre ei asa cum se cunosteau odata, s-au mutat de mici copii, nici n-au apucat sa se cunoasca, s-au mutat parintii, care prin strainatate, care prin singuratate, Sursa imagine: jurnalul.ro
batranii nu mai stau in fata blocului,
au plecat demult prin locuri numai de ei stiute,
au ajuns niste taloane de pensii ascunse prin case,
pot sa moara linistiti cu televizorul deschis
ca nu afla nimeni,
pe la inmormantarile lor nu mai vine decat popa,
copiii le sunt plecati
abia au plecat si n-au bani sa se intoarca,
puteau si astia batrani sa mai astepte un pic,
macar pana strangeau si ei bani
de un zbor low-cost,
de un zbor acasa,
spre nicaieri,
spre nimeni si nimic,
vecinii au plecat demult,
copiii invata limbi straine
daca au apucat sa plece,
iar daca au ramas
invata sa rabde de foame,
iar daca au noroc
isi vad parintii prin calculator
si-i iubesc prin internet,
ii iubesc prin skype
acolo e plin de vecini
imprastiati prin toata lumea
care inca n-au uitat
mirosul de ceapa prajita de pe scara lor
sau mirosul de cornulete de la doi,
asa cum nu pot uita vecinul de la parter,
de la unu sau al nu stiu catelea etaj,
mirosul de varza murata
ii urmareste prin toata lumea,
pe ei, vecinii de altadata,
vecinii plecati din fata aceluiasi bloc,
din acelasi cartier,
din acelasi oras,
din aceeasi lume,
vecini buni,
vecini irepetabili,
vecini pe viata si pe moarte,
vecini car