Deşi pare de domeniul evidenţei, administraţia locală nu dă semne că ar fi cumva interesată de iniţierea unei strategii concrete de forţare a unei oarecare creşteri economice sesizabile, de atragere a unor investitori de forţă, capabili să genereze efecte sociale complexe, de la crearea de noi locuri de muncă şi oportunităţi de carieră până la lărgirea bazei de impozitare şi de contributori la bugetul local.

Spre deosebire de regiunile vestice, din rama Ardealului, unde se relochează tot felul de unităţi industriale din cadrul unor companii multinaţionale, în rama estică a României, nimeni nu explică de ce, nu se prea înghesuie aceşti investitori, cu mici şi nesemnificative excepţii. Dacă ar fi să facem o sumarizare sinceră a domeniilor în care s-a mai investit câte ceva, trebuie să recunoaştem că în afară de hiper- şi supermarketuri şi ceva plasamente în imobiliare şi ansambluri rezidenţiale, în domenii industriale propriu-zise nu s-a prea grăbit nimeni să profite de oportunităţile locale. Unii spun că această lipsă de atractivitate vine din faptul că suferim încă sever cu infrastructura, că n-avem nici autostradă, nici aeroport, cum trebuie, scuze poate valabile dacă aceleaşi minusuri n-ar exista şi în zonele în care aceste investiţii totuşi s-au făcut. Alţii spun că aceşti investitori ar face o oarecare distincţie – sau discriminare? – între disciplina şi seriozitatea ardelenilor şi molcomia, vecină delăsării şi lenei, care ar fi mai proprii moldovenilor, diferenţieri nedrepte şi cam gregare, la grămadă. În sfârşit, alţii, mult mai în temă, susţin că inapetenţa investitorilor pentru Moldova în general şi pentru Iaşi, în particular, vine din lipsa de preocupare a administraţiei locale, care n-a găsit formula atractivităţii, prin acordarea unor facilităţi suficient de tentante pentru a estompa celelalte inconveniente. Ceea ce poate fi, de fapt, cauza reală