Am auzit deseori că un documentarist trebuie să îşi iubească personajele, pentru ca filmul să fie bun şi, mai ales, etic valabil. Acest frumos precept de corectitudine politică mi se pare, însă, fondat pe cîteva prezumţii false. Mai întîi, nu e necesar să iubeşti pe cineva pentru a fi corect cu el. În al doilea rînd, a te situa întotdeauna de partea celor buni este o soluţie facilă şi reconfortantă, dar care mai degrabă disimulează problemele, pentru că refuză să îi privească pe cei răi. Ştim cu toţii că, în viaţa reală, pînă şi cei mai buni se comportă – din cînd în cînd – rău. Ura este o pasiune care nu se întîlneşte la animale, este strict omenească şi merită toată atenţia noastră.

În deschiderea Festivalului „One World Romania“, am proiectat o selecţie din cele mai urîte salve de ură găsite pe forumurile virtuale. Ţintele lor – previzibile – erau romii, homosexualii, evreii, femeile sau duşmanii politici. Singura veste bună este că forumurile din străinătate sînt la fel de pline de excreţiile urii. Vestea proastă este că la noi, în ultimul an, ura parcă a ieşit mai des din spaţiul virtual şi a început să se manifeste mai slobod în lumea reală. (Startul a fost dat în ianuarie trecut, cînd am avut două minirevoluţii care se detestau reciproc, de o parte şi de alta a bulevardului principal din Bucureşti.) De aceea, am hotărît să dedicăm urii un capitol central în programul festivalului.

Am mai spus noi că filmul de ură merită un loc în nomenclatorul genurilor cinematografice, ca şi filmul de dragoste. Şi nu este vorba despre filmul care incită la ură, din care cel mai recent exemplu este viralul Viaţa lui Mahomed. Vorbesc de filmul care încearcă să priceapă cum a fost şi este posibil ca oamenii să se arunce unii asupra altora mînaţi de ură, ca vecinii să se ucidă între ei, în timp ce majoritatea priveşte nepăsătoare de pe margine. Or, pentru a înţel