La Galeria „Bucovina” din incinta Palatului Administrativ Suceava a avut loc luni vernisajul expoziţiei de icoane-goblen cu genericul „Bucuria Învierii Domnului”, realizată de Nadia Boiechko, soţia Ex. Sale Consulul General al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko.
Icoane-goblen în care „se întrupează gândul, credinţa şi dragostea dnei Nadia Boiechko”
Expoziţia, organizată de Instituţia Prefectului Suceava, Consulatul General al Ucrainei la Suceava şi Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, etalează 20 de icoane, executate cu fire policrome de mătase, în tehnica punctului-cruciuliţă, şi este dedicată - în preajma Sărbătorilor Pascale - împlinirii a 1.025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene, eveniment care a avut loc în anul 988, când cneazul Vladimir a adoptat creştinismul ca religie oficială de stat în teritoriile pe care astăzi se află Rusia şi Ucraina.
Vernisajul, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice sucevene, ai Consulatului General al Ucrainei la Suceava şi ai Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) - Filiala Suceava, precum şi mulţi prieteni ai familiei Boiechko, a constituit, aşa cum a spus prefectul Florin Sinescu, „un moment important în preajma celei mai mari sărbători creştine”.
Remarcând lucrările deosebite, care presupun „mult lucru şi multă răbdare”, Florin Sinescu a subliniat faptul că în aceste icoane „se întrupează gândul, credinţa şi dragostea dnei Nadia Boiechko”.
„Tot ceea ce a reuşit ea să facă este în ajutorul familiei”
Avându-l ca prezentator pe prof. Ioan Bodnar, preşedintele UUR - Filiala Suceava, evenimentul a fost salutat de vicepreşedinţii CJ Suceava, Alexandru Rădulescu şi Ilie Niţă, de prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” prof. univ. dr. Ştefan Purici, de prof. Lucia Mihoc, preşedinta femeilor ucrainene, de preoţii Nicolae Nicolaeşin, Mihai Maghiar, Mihai Co