Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce alegeţi când vreţi să slăbiţi, dieta sau sportul? Iată ce recomandă specialiştii

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Pentru a afla care este cu adevărat cea mai bună metodă de a scăpa de kilogramele în plus, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford au recrutat 200 de participanţi inactivi cu vârste mai mari de 45 de ani şi i-au distribuit în mod aleatoriu în unul din patru grupuri. Membrii tuturor celor patru grupuri primeau sfaturi referitoare la nutriţie şi la activitate fizică prin telefon. Participanţii din primul grup erau instruiţi să facă schimbări în dietă şi activitatea fizică simultan. În schimb, voluntarii ce formau cel de-al doilea grup erau sfătuiţi să facă mai întâi schimbări în dietă, iar la patru luni distanţă să schimbe nivelul de activitate fizică. În cazul celui de-al treilea grup, instrucţiunile erau opuse: mai întâi schimbări în nivelul de activitate fizică, iar la patru luni distanţă urmau schimbările în dietă. Ultimul grup era grupul de control, iar membrii acestuia nu primeau sfaturi referitoare la dietă sau la sport, ci pe tema gestionării stresului.

Cercetătorii au urmărit participanţii la studiu timp de un an pentru a stabili care este cea mai bună strategie prin care participanţii ajungeau să îndeplinească obiectivele recomandate de specialişti: 150 de minute de sport pe săptămână, consumarea a 5-9 porţii de legume şi fructe în fiecare zi şi menţinerea consumului de grăsimi saturate la un nivel de maximum 10% din totalul hranei consumate.

Spre deosebire de grupul de control, toate celelalte grupuri înregistraseră schimbări sănătoase în dieta lor la finalul studiului. Persoanele din grupul care au modificat mai întâi nivelul de activitate fizică efectuau patru luni mult mai multă activitate fizică decât persoanele din celelalte grupuri. Cu toate acestea, la finalul anului un singur grup reuşise să atingă atât obiectivele de activitate fizică, cât şi cele de dietă sănătoasă: cel în care cele două modificări fuseseră efectuate simultan

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 40 minute
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 2 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 39 minute
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 2 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 3 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial. Când vor fi anunţate detalii

HotNews acum 2 ore
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat „progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele do

Sute de documente naziste, descoperite în arhivele Curţii Supreme din Argentina

G4Media acum 54 minute
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, transmite Agerpres. Cutiile, şapte în total, au fost deschise

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 15 minute
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

13°
dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

11°
dum.

9°/17°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/11°
lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°