Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu susţine că Băsescu nu va reveni în fruntea unui partid politic după încheierea mandatului

Publicat in Antena 3, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că Traian Băsescu nu va reveni în fruntea unui partid politic după încheierea mandatului de preşedinte al României, scrie Mediafax.

Lăzăroiu a declarat, miercuri, la Constanţa, că Fundaţia Mişcarea Populară va continua să existe chiar dacă din rândurile ei se vor desprinde oameni care vor înfiinţa un partid politic şi că Traian Băsescu nu va fi şeful unei formaţiuni politice.

"Dacă nu va fi o masă critică şi o parte dintre cei care au venit aici au spus că nu vor partid, dar pot rămâne în fundaţie. Dar dacă se va strânge o masă critică la un moment dat, nu ştiu, peste şase luni, s-ar putea să nu fie peste doi ani când se încheie mandatul preşedintelui şi care va spune eu vreau să fac politică şi avem nevoie de forţă pentru că noi putem să vorbim mult ca Fundaţie, dar nu avem şi instrument politic cu care să punem în aplicare ce vorbim. Deci nu putem să-i împiedicăm, dar dacă nu va fi masa aia critică nu va fi niciun partid, deci nu depinde de Traian Băsescu asta. Traian Băsescu se va întoarce în Fundaţie, partidul va merge mai departe, Traian Băsescu nu-şi doreşte să fie liderul unui partid după ce-şi termină mandatul, a spus-o şi domnia sa. După ce ai fost preşedintele ţării nu mai poţi să fi preşedinte...A, vrea să rămână influent, dar poate să rămână influent în politică din această fundaţie, nu are nevoie să fie şeful unui partid politic, asta poate doar domnul Iliescu, el, după ce-a fost preşedinte, s-a întors... Eu pentru asta garantez că nu va fi şeful unui partid politic şi că se va întoarce în Fundaţie, strict în Fundaţie, care va supravieţui partidului", a declarat Sebastian Lăzăroiu, miercuri, la Constanţa.

Fundaţia Mişcarea Populară şi-a lansat miercuri, la Constanţa, filiala judeţeană, aceasta fiind prima din ţară, urmând ca în perioada următoare să fie des

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum o ora
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°