Cred că mai sunt prin alimentare şi azi acele pungi albastre cu nechezol de supă, pe care toate gospodinele le vânau cu multă ardoare pe timpuri.

Se găseau mai rar prin prăvălii, dar mai des prin talciocurile din Timişoara sau Oradea, laolaltă cu ţigările Vikend şi ciocolata ungurească dulceagă cu alune râncede şi un iepuraş tont pe ambalaj, toate aflate la mare preţ în prada din paporniţele oricăror provinciali nefericiţi, trimişi de lipsuri prin dubioasele pieţe. Ani după ani, chiar şi astăzi aşa-numita „bază pentru mâncăruri", cum poetic o botează Knorr, se numeşte în popor tot Vegeta. De pe preţioasele pungi zâmbea jovial şi obez un bucătar cu ditai boneta, ce semăna leit cu un mafiot al zilelor noastre, Cătălin Voicu.

Prin 21 decembrie 1989, după-amiaza, nişte TAB-uri din Regimentul 2 Mecanizat ieşiseră la promenadă prin centrul Bucureştiului, pe la Sala Dalles, la spart baricade şi împrăştiat manifestanţi. Voicu era înăuntru, la butoane, alături de şefi şi colegi ai săi, ajunşi la scurt timp şefi şi colegi în noile structuri democratice ale statului. Însuşi Voicu a fost trimis prin 26 la fosta Procuratură Generală, ca să aibă „grijă" de procurori, iar misiunea se pare că a fost îndeplinită într-o manieră ce avea să o patenteze de-a lungul vremii. Prin 2010, un procuror îşi amintea de scenă, povestind-o pentru România Liberă: „Ne-a adunat să ne vorbească. Ne-a spus că din acel moment el şi Armata conduc Procuratura Generală şi cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. În timp ce ne vorbea, scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget ameninţător." Acelaşi procuror mai spune că Voicu a răspuns de justiţie până prin 1991-1992, aşa încât nu este greu de înţeles prin ce mijloace şi-a căpătat renumele de combinagiu, dar şi de personaj cu care nu e bine să te pui: avusese pe mână literalmente munţi arhive mai vechi şi mai noi, note info