Sala de sport de la LPS Slatina a găzduit, miercuri, cea de a doua ediţie a Cupei CSM Slatina la box feminin, competiţie în cadrul căreia şi-au dat întâlnire loturile naţionale din Serbia, Bulgaria şi România. Vicepreşedintele Federaţiei Române de Box, Francisc Vaştag, a fost şi el prezent la Slatina.
Cel mai tare meci al Galei de la Slatina a fost cel dintre Florina Radu (legitimată la CSM Slatina) şi sârboaica Milena Matovic, slătineanca câştigând la puncte aceste duel.
Fostul mare pugilist român, Francis Vaştag, a spus că această gală ajută sportivele din lotul naţional al Românei.
"Eu am mai participat la astfel de gale internaţionale, dar mă bucur că cei de la Slatina au fost atât de bine organizaţi. Mă bucur că autorităţile locale au fost prezente în sală, în special primarul Slatinei, Minel Prina, vreau să-i felicit pe organizatori, pe antrenorul Gălbenuşe. Nivelul este unul bun, este o gală care le ajută pe fete în pregătire. Avem încredere în aceste fete, avem o tradiţie în boxul mondial şi european. Pugilistele din Slatina domină boxul din ţară", a spus Francisc Vaştag.
Mai multe amănunte în numărul de mâine.