Un obiectiv important al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în cursul acestui an, îl reprezintă implicarea cât mai activă a copiilor/tinerilor în activităţile Poliţiei. În acest sens, la iniţiativa Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, susţinută de Poliţia Municipiului Tg-Mureş, Primăria şi Poliţia Locală Tg-Mureş, dar şi de parteneri privaţi, a fost lansat Proiectul – concurs de campanii „Tineri pentru siguranţă”,în care participă 9 echipe de câte 4 elevi de liceu. Fiecare echipă derulează propria campanie de informare pentru prevenirea tâlhăriilor, într-o zonă a Municipiului Târgu Mureş, în final cele mai bune fiind premiate. În cursul lunii martie, sub îndrumarea poliţiştilor şi după o sesiune de instruire din partea acestora, cele 9 echipe de elevi au fost repartizate pe zone ale oraşului, după care fiecare dintre acestea şi-a conceput propriul plan de campanie, iar în cursul lunii aprilie au început activităţile preventive propriu-zise. Primele activităţi de acest gen, au debutat în cursul săptămânii 15-21.aprilie şi au fost desfăşurate de membrii echipei ALFA: Căpitan Mihai , Aldea Alexandru , Haj Osman Isam , Uifălean Alexandru şi Radu Moldovan, elevi din cadrul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, cărora le-a fost repartizată zona bld.22 Decembrie 1989, cu străzile aferente. Aceştia au derulat, pe de o parte, activităţi de informare a cetăţenilor, în stradă, prin discuţii cu cetăţenii, distribuire de flyere şi postare de afişe conţinând mesaje cu caracter preventiv, iar pe de altă parte, au susţinut sesiuni de informare a elevilor mai mici, din unităţile şcolare aflate în zona care le-a fost repartizată, respectiv la Şcolile Generale nr.6 şi nr.7, unde, iniţiativa acestora, a fost bine primită de către conducere, dascăli şi în special, de către elevi. Demararea proiectului a fost impuls