Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat pentru gândul că nu se află în stare de incompatibilitate şi că cei de la ANI fac un „abuz în serviciu”, motiv pentru care va cere schimbarea conducerii acestei instituţii.
„Este o poliţie politică ca şi DNA, este politica lui Traian Băsescu prin care şantajează primarii, preşedinţii de CJ şi toţi membrii PSD, PNL şi USL şi o fac în continuare din păcate. Această ANI vânează tot ce este din PSD şi PNL din timpul guvernării Boc. Sper să existe voinţă politică pentru schimbare, să se schimbe aceste lepre să pună nişte oameni profesionişti. Merită această bătaie de joc, această instituţie să funcţioneze pe banii publici”, a declarat pentru gândul Nicuşor Constantinescu.
El i-a acuzat pe cei de la ANI că „fac abuz în serviciu” şi că şi alţi primari şi consilieri din judeţul Constanţa au fost verificaţi de ANI.
„Păi cum să fie incompatibil un consilier local sau un primar că îl trimite Consiliul Local respectiv să facă parte dintr-un Consiliu de Administraţie sau Adunarea Generală a Acţionarilor a unei companii RAJA, care este internaţională? Compania RAJA este cea mai mare companie de apă din România şi aparţine autorităţilor locale din judeţul Constanţa, adică a CJ şi a primăriilor care compun Constanţa. Dacă această companie operează în nouă judeţe şi peste Prut, în Republica Moldova, cum poate să fie conflict de interese local? Sunt abuzuri şi vor fi soluţionate în instanţă”, a susţinut Constantinescu.
Potrivit acestora, avocaţii săi şi ai primarilor din Constanţa au încercat să le demonstreze celor de la ANI că greşesc.
„Toţi avocaţii le-au făcut adrese, le-au arătat că este vorba de o confuzie. Eu nu am o nicio temere cu acest ANI, că eu ştiu dacă este cineva vinovat sau nu, pentru că eu cunosc, am şi studii superioare de specialitate, ştiu ce înseamnă să fii incompatib