Cele patru direcţii de dezvoltare a calităţii învăţământului preuniversitar, respectiv politicile sociale, dotarea în educație, consilierea psiho-pedagogică și examenele naționale, vor fi dezbătute de elevii din România la Cluj. Alături de ei se va afla şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
În perioada 27-30 aprilie 2013, liderii elevilor din România se vor întâlni în cadrul Adunării Generale Extraordinare la Cluj-Napoca, iar deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, pe stadionul Cluj Arena. Atunci este aşteptat şi ministrul Remus Pricopie, dar şi primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
"Printre principalele teme ale agendei sunt atât finalizarea Statutului Elevului, documentul care prevede drepturile şi obligaţiile elevilor, cât şi stabilirea calendarului de activităţi al Consiliului Naţional al Elevilor, care va cuprinde viitoare proiecte, respectiv acţiuni destinate elevilor", transmit elevii.
Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean al Elevilor Cluj, partenerii principali fiind Consiliul Județean Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
"Îmi face o deosebită plăcere să găzduiesc Adunarea Generală Extraordinară a Consiliului Național al Elevilor, la Cluj. Alături de colegii mei, reprezentanții elevilor din fiecare județ din țară, vom dezbate problemele elevilor și ale vieții școlare, în vederea elaborării unei strategii complexe de implementare a unor politici educaționale ce corespund unor indicatori de evaluare ai calității învățământului preuniversitar. De asemenea, sperăm să finalizăm Statutul Elevului, un document esențial elevilor din România, deorece prevede drepturile și obligațiile acestora", a declarat Iulia Miron, preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor şi al Consiliul Județean al Elevilor Cluj.
Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă