Un tânăr de 23 de ani din oraşul Rovinari a ajuns cu maşina în gardul unei case după ce s-a urcat beat la volanul unei maşini. După ce poliţia l-a prins pe şoferul turmentat, s-a constatat că acesta nu avea nici permis de conducere. „Tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Tismana, într-o curbă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuinţe. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu poseda permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, aflându-se, de asemenea, sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul s-a ales cu dosar penal atât pentru că a condus fără permis, dar şi pentru că a consumat băuturi alcoolice, iar apoi s-a urcat la volanul maşinii.