Este ora 12:10, ajung grăbită în faţa Colegiului Naţional „Unirea“ din Focşani. Elevii sunt încă la ore, aşa că singurul care mă întâmpină este portarul. Acesta mă întreabă respectuos dacă este informat directorul unităţii de învăţământ de vizita mea, pentru a-mi putea permite accesul în incintă. În cele câteva minute petrecute în curtea Colegiului, până la pauză, bărbatul îmi povesteşte despre cât de respectat este el de elevi, că toţi îl salută atunci când intră în şcoală, ceea ce s-a şi demonstrat.
Între timp zăresc prin curte câţiva elevi care se bucurau de soare. Nu am înţeles însă dacă au chiulit de la ore sau pentru ei activitatea la clasă s-a terminat mai repede. În curtea Colegiului există un spaţiu pentru parcarea bicicletelor şi din câte am observat foarte mulţi elevi se deplasează la şcoală pe două roţi, probabil şi pentru că e mult mai rapid ori poate şi din respect pentru mediu. Posibil ca printre bicicletele parcate, câteva să fie şi ale cadrelor didactice.
La ora 12.20 un sunet puternic anunţă pauza. Dintr-odată, prin 3 difuzoare porneşte muzica, în vreme ce elevii se îngrămădesc să iasă afară. Ţinta multora dintre ei era chioşcul din apropiere, unde se vinde îngheţată. O fată, deranjată de prea mult soare, exclamă destul de nemulţumită „Măi ce e cu căldura asta?“, în vreme ce colegii ei alergau de colo colo, ca albinele, bucurându-se de vremea frumoasă, ca de vară.
Intru în liceu. Elevii stau pe holuri ca într-un furnicar. Grupuri ici, colo care discută despre şcoală, dar şi despre alte preocupări de-ale lor. „Am chef de fizică”, spune o elevă dintr-un grup. Pe holuri nimic suspect, nici un elev nu fumează, cu toţii aşteaptă ora următoare, ba chiar unii profită de cele câteva minute de pauză pentru a-şi face temele, pe care nu au avut timp să le facă acasă. „Am fost ieri la Bacău, la Colegiul Vrînceanu, şi acum ne
