Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Bruce Lee", "regele boschetarilor" de la Gara de Nord, a fost turnat la Poliţie de un alt hoţ

Publicat in Antena 3, miercuri 24 aprilie 2013 ·

"Bruce Lee", cum este cunoscut un om al străzii suspectat de a fi liderul unei grupări de hoţi, a fost denunţat chiar de una dintre persoanele care au participat la furtul tablourilor găsite, miercuri, de poliţişti, în canalele de la Gara de Nord, au declarat surse apropiate anchetei, citate de Mediafax.

Sursele citate au precizat că unul dintre autorii furtului care a vizat locuinţa unor cetăţeni francezi, din care s-au luat mai multe tablouri şi icoane, a declarat, după ce a fost prins, că bunurile furate ar fi fost predate lui "Bruce Lee" care le-ar fi ascuns în canal.

După ce suspectul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, anchetatorii au demarat o amplă acţiune în zona indicată de bărbatul arestat pentru recuperarea bunurilor şi pentru prinderea şi audierea lui "Bruce Lee", zis şi "Regele boschetarilor".

Poliţiştii bucureşteni au descins, miercuri, în zona Gării de Nord din Capitală şi au coborât în canale, având informaţii că acolo sunt ascunse bunuri care ar fi fost furate dintr-o locuinţă. Oamenii străzii au refuzat să iasă la suprafaţă şi au aruncat cu aurolac pentru a-i opri pe anchetatori, iar polţiştii i-au ridicat pe mai mulţi dintre oamenii fără adăpost şi i-au dus la secţie.

"Bruce Lee" ar fi reuşit să se refugieze într-o zonă greu accesibilă pentru autorităţi, refuzând să se predea, potrivit unor oameni ai străzii care au spus că au fost trimişi de acesta să negocieze cu anchetatorii.

Aceştia le-au spus poliţiştilor că "Bruce Lee" cere mâncare, apă şi ţigări şi că nu se va lăsa prins decât dacă în subteran coboară un ofiţer superior, care coordonează ancheta, şi îi prezintă un act doveditor în acest sens.

Citeşte mai multe despre: "Bruce Lee" Gara de Nord regele boschetarilor aurolaci gara de nord alexandru niculae tablouri furate tablouri si i

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 52 minute
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum 42 minute
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum o ora
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum o ora
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 11 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Anomalii pulmonare ascunse au fost identificate la copiii şi adolescenții cu COVID de lungă durată. „Părinţii ar trebui să înţeleagă”

Ziare.com acum 8 ore
Un tip avansat de imagistică prin rezonanţă magnetică, RMN, a dezvăluit anomalii pulmonare semnificative şi neidentificate anterior la copiii şi adolescenţii cu Covid de lungă durată, au raportat cercetătorii în revista Radiology, un jurnal al Socie

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 8 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Premiile Oscar 2025: Nu a fost Sebastian Stan. Cine a câștigat Oscarul pentru care a fost nominalizat și actorul român

HotNews acum o ora
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, categoria la care a fost nominalizat și actorul român Sebastian Stan, a fost câștigat în 2025 de Adrien Brody grație interpretării sale din filmul „The Brutalist”. Brody a fost recompensa

Zelenski spune că poate salva relaţia cu SUA

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică seară, că el crede că ar putea salva relaţia cu preşedintele american Donald Trump după întâlnirea lor incendiară din Biroul Oval, dar că discuţiile trebuie să continue în spatele uşilor

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°