de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
24 aprilie 2013 23:31
0 vizualizari
A-A+
Zeci de studenţi s–au adunat ieri în Aula Magna "Avram Iancu" a Facultăţii de Litere şi Arte din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" să vorbească despre paşii pe care trebuie să îi urmeze şi despre oportunităţile pe care le oferă stagiile de studiu sau de practică în străinătate. 350 de tineri pleacă în diferite ţări din Uniunea Europeană, pe o perioadă ce variază de la trei, la şase sau 12 luni.
350 de studenţi, selectaţi în cadrul programului de burse Erasmus, vor pleca pe meleaguri străine să studieze. Timp de câteva luni, ei vor încerca viaţa în altă limbă, sub alte principii culturale şi norme sociale. Ieri, au pus în discuţie diferite aspecte legate de această plecare, de la cazare, la cursuri şi taxe. "S-au arătat entuziasmaţi, încântaţi şi foarte nerăbdători. Au pus întrebări, au vrut să ştie condiţiile de acolo, ce dificultăţi o să întâmpine, ce oportunităţi o să aibă şi multe altele", spune Dana Preda, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al ULBS. Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Norvegia, Portugalia şi Ungaria sunt doar câteva dintre destinaţiile sibienilor. Printre aceştia, se numără şi studenţi cu dizabilităţi - de vedere, de exemplu -, care, din ambiţie, îşi doresc să îşi depăşească condiţia şi să lupte pentru educaţia şi formarea personalităţii sale, făcând cunoştinţă cu altă programă de studiu şi fiind, pentru o perioadă, "adoptaţi" de o altă comunitate. Cât despre beneficiile pe care le numără programul de burse Erasmus, dintre ele amintim oportunitatea de a studia la o universitate din Uniunea Europeană, fără a plăti taxe de şcolarizare, fiind echivalate examenele şi creditele când tinerii se întorc din mobilitate, precum şi posibilitatea de a intra în contact nu numai cu o cultură, cea a ţării-gazdă,