Spectacolul pe care l-au montat, miercuri, în zona Gării de Nord, mascaţii, poliţia şi reprezentanţii câtorva ONG-uri - care apar întotdeauna când e vorba de câte-o paranghelie televizată – a fost grotesc.

De peste 20 de ani, aurolacii de pe „faleza gării” - aşa cum e numită „cangrena” care împute această zonă importantă a oraşului - au beneficiat de „protecţia” autorităţilor. S-au născut, au crescut, şi-au „întemeiat” familii şi au procreat, la rându-le, în catacombele canalelor. Ei sunt sutele de copii alungaţi din casă de disperare, lipsţi de educaţie, crescuţi în frustrare, sărăcie şi promiscuitate, ajunşi în Capitală, la capătul drumurilor lor în căutarea tărâmului speranţei, şi descărcaţi aici, din trenurile groazei, ca nişte baloţi.

Zeci de ani, poliţia, trăitoare în bună înţelegere cu interlopii care controlează zona gării, nu i-a văzut pe copiii costelivi adăstând abulici, amuşinând pe la mesele cârciumilor mizere, deschise în zorii democraţiei, prin colţuri de peroane; n-a văzut niciuna dintre maşinile pricopsite, din care „locotenenţii” de serviciu împărţeau pungi şi sticle cu aurolac; n-a interesat-o cine, şi de ce, îi alimentează pe aceşti condamnaţi la canal, de atât amar de timp; n-a vrut să ştie cine îi coboară, de vii, în pământ, şi care este rolul lor într-un coşmar infect; n-a aflat unde dispărea, peste noapte, câte unul dintre ei; câţi deveneau sclavii unor pedofili smintiţi; câţi trăiau; câţi mureau.

Sistemul a creat această zonă a infecţiei sociale prin nesimţirea şi indolenţa de care a dat dovadă; iar aici mă refer, din nou, la cârdăşia ţesută între o parte a polţiştilor şi clanul interlopilor care „asigură ordinea” în acest sector „productiv”.

„Noi ne facem business-ul, supraveghem zona, vă dăm informaţiile de care aveţi nevoie. În schimb, nu ne cunoaşteţi şi nu vă băgaţi în afacerile noastre”. O înţelegere care f