Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul Apple a scăzut pentru prima dată în ultimii 10 ani

Publicat in Mediafax, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Profitul Apple a scăzut în primele trei luni din 2013 cu 18%, la 9,55 miliarde de dolari, prima evoluţie negativă din ultimii 10 ani, pe o piaţă a electronicelor mobile tot mai aglomerată, cu segmentul smartphone aproape de saturaţie.

Estimările prezentate de companie pentru următoarele trei luni se plasează sub proiecţiile analiştilor de pe Wall Street, potrivit datelor Bloomberg.

Apple a anunţat, odată cu raportul financiar prezentat miercuri, că va transfera către acţionari 55 miliarde de dolari în cash, pentru a compensa scăderea abruptă înregistrată de preţul acţiunilor în ultimele şapte luni pe fondul semnalelor privind frânarea vânzărilor.

Acţionarii vor fi răsplătiţi atât prin creşterea dividendelor, cât şi prin răscumpărarea de acţiuni. Compania a arătat că va contracta împrumuturi pentru a finanţa cel mai amplu program de răscumpărare de acţiuni din istorie, în urma căruia acţionarii vor fi câştigat, până în anul 2015, incluzând iniţiative similare din trecut, un total de 100 miliarde de dolari.

Apple a acumulat rezerve de lichidităţi de 145 miliarde de dolari, încercând acum să utilizeze o parte din această sumă pentru a inversa declinul abrupt al acţiunilor, care a redus valoarea de piaţă a companiei cu 280 miliarde de dolari în ultimele şapte luni.

Acţiunile Apple au închis miercuri la New York în urcare cu 1,87%, la 406,13 dolari, preţ care asigură o capitalizare de piaţă de 381,38 miliarde de dolari. Cotaţia bursieră a companiei şi-a continuat creşterea în sesiunea de seară, avansând cu până la 5,9% după închiderea şedinţei oficiale de tranzacţionare şi prezentarea rezultatelor şi planului de compensare a acţionarilor.

Titlurile Apple s-au depreciat însă cu aproximativ 24% de la începutul acestui an până marţi, din cauza temerilor privind încetinirea creşterii pieţei smartphone-urilor, intensificarea competiţiei

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 59 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°