Mizăm pe faptul că în acest an vom avea parte de relansarea economiei. Fie şi numai cu o creştere de 1,5-1,6 la sută. Ar merita, totuşi, în 2013, să fie forţat şi un salt calitativ al PIB-ului, care să fie adăugat sporului cantitativ. Fapt posibil numai dacă am obţine o creştere economică bazată pe concurenţă, pe competitivitate şi pe eficienţă. Aşa că, privindu-se în oglinda unei lumi în criză, obsedate de creşterea economică şi de finanţarea ei, societatea românească se vede silită să găsească fără întârziere soluţiile pentru această problemă de primă urgenţă. Proiecţie ce nu poate să facă abstracţie de climatul politic, social, economic şi psihologic din ţară.

E cert, performanţa economiei româneşti s-a ameliorat deja. Subliniez însă că rămân multe de făcut în 2013 şi în anii viitori pentru ca România să înregistreze mai multe valori adăugate în planul bunăstării. Căci, deşi trenul creşterii economice a primit undă verde, sporul exporturilor fiind chiar remarcabil, trenul bunăstării stă la semafor. Suntem pe locul 26 din 27 de ţări europene şi mai avem de aşteptat. Creşterea standardului de viaţă nu se va datora nici influxurilor financiare externe, nici aprecierii leului, ci, în ultimă analiză, creşterii productivităţii muncii şi competitivităţii în economia românească. Încă avem de recuperat un handicap însemnat chiar faţă de ţările din regiunea noastră, pentru a nu mai vorbi de nivelul mediu al Uniunii Europene. Salariile din România, cu deosebire, nu pot creşte fără performanţe mai bune, fără eliminarea definitivă a binecunoscutelor „găuri negre“ din economie. Restructurarea se face incomparabil mai uşor în perioade de avânt economic. Dar şi criza poate fi o provocare benefică. Bine ar fi să fructificăm această provocare cu înţelepciune şi curaj.

Problema competitivităţii este în acest sens esenţială. Fiindcă acolo unde competitivitate nu e –