Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniela Lung - pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Directorul Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara, Daniela Lung, este cunoscută atât în Primăria Timişoara, cât şi în alte medii ca o dictatoare, care nu ascultă de nimeni şi nu respectă nici o lege. În urmă cu câteva luni, o parte dintre angajaţii Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara a semnat o hârtie pe care a înaintat-o primăriei, pentru a lua măsuri împotriva şefei lor. Angajaţii erau supăraţi pentru că directoarea vorbea cu ei ca la uşa cortului şi îi favoriza pe unii angajaţi în detrimentul altora. În urma adresei primite la primărie, Daniela Lung a fost suspendată din funcţie de comisia de disciplină, pentru câteva luni. După ce a revenit la serviciu, Daniela Lung s-a întors la vechile obiceiuri şi a început din nou să-i terorizeze psihic pe subalternii săi.

“Mă acuză că sunt impertinentă şi prost crescută”

Beatrix Oltenacu, angajată a Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara, în funcţia de asistent social, a fost una din primele angajate care a pus piciorul în prag şi şi-a reclamat directorul, care a şi fost sancţionat, pentru că cele relatate de doamna Beatrix Oltenacu s-au adeverit. Recent, Beatrix Oltenacu a făcut o nouă scrisoare către primarul Nicolae Robu, nemulţumită de modul în care Daniela Lung se comportă cu ea. Din sesizarea lui Beatrix Oltenacu reiese clar că această angajată este terorizată psihic, în fiecare zi, de „doamna” Lung. „Îmi exprim îngrijorarea cu privire la faptul că atitudinea discriminantă şi problemele comportamentale ale doamnei şef serviciu, Daniela Lung, continuă şi în prezent, iar vis-a-vis de persoana mea s-au intensificat după ultima anchetă efectuată, prin mai multe acţiuni, cum ar fi: mă acuză pe nedrept şi îmi reproşează de fiecare dată când are ocazia că nu îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu, mă acuză că am ceva personal cu dumneaei,

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 48 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°