În anii preadolescenţei mele – începutul anilor '80 –, una dintre temele recurente ale propagandei oficiale (atîta cîtă ajungea ea la un puştan) era că în Occident sînt droguri şi drogaţi, pe cînd, vezi bine, în România nu erau. Ca unul care citeam revista Lumea – azi, ca abonat la The Economist, încă aş spune că era o revistă bună a acelor ani – şi ca unul care privea arar la TV (mai mult pe TV Belgrad), ideea că libertatea din Vest presupune şi dreptul de a fi mai mult sau mai puţin năuc de droguri mi s-a părut, de timpuriu, ca fiind subînţeleasă.
DE ACELASI AUTOR Iron Man 3, dna Merkel şi dl Băsescu Despre cum am stat cu picioarele pe Zid O propunere de fracturare a Facultăţii de Istorie Ce se mai poartă la Paris în primăvara asta Au venit apoi primii ani ’90 în România. Chiar vreţi să vă aduc aminte?! Au fost anii paradisului aurolacilor de la noi. Uneori obişnuiam să iau un tren de dimineaţă spre părinţi, din Gara de Nord a Bucureştiului - iar aurolacii erau efectiv peste tot prin gară, în toate colţurile şi pe toate banchetele de lemn. Fie dormeau încolăciţi pe te miri unde, fie bălăngăneau ameţiţi pe culoarele caselor de bilete. Nu, nu miroseau a apă de toaletă Héritage de Guerlain – ci puţeau groaznic, cum n-am curaj să vă spun. Libertatea a adus multe în România: libertatea cuvîntului, pluripartidism... şi auroloac cît încape.
Iată-mă-s acum, vă spuneam, încă o dată la Paris – sîntem la sfîrşit de martie anul curent, iar România e invitată de onoare la Salon du livre. Bat oraşul alături de actorul Dorel Vişan; după miroznă, dînsul poartă apa Fahrenheit a casei Dior; ca să nu mă las mai prejos, eu port Azzaro Pour Homme. Unii dintre dvs. vor spune: da’ de ce aceste detalii snoabe, musiu? Iar eu voi răspunde: tocmai pentru că sîntem la Paris, trebuie să ne onorăm cum se cuvine parfumurile – dacă nu aici, atunci unde?!
Într-o sear
