Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Holender: „Festivalul Enescu a cucerit inima maselor“. Directorul artistic explică, alături de alţi specialişti, de ce biletele la Festivalul Enescu se vând ca pâinea caldă

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

CELEBRITĂŢI Directorul artistic al festivalului spune că biletele s-au vândut în timp-record pentru că nume de primă mână vor concerta în România

Succes fără precedent în vânzarea biletelor la Festivalul Internaţional „George Enescu“, ajuns la cea de XXI-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 1-28 septembrie: până acum s-au vândut 80% din bilete, unele concerte fiind deja „sold-out“. „În ediţia festivalului din 2011 am vândut în trei zile biletele pe care le-am vândut în toată perioada festivalului în 2009. În 2013 am ajuns la performanţa ca într-o oră şi jumătate să se vândă toate abonamentele pe care le-am vândut în 2011“, explică Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului „George Enescu“.

Chiar în primele zece minute de la startul vânzării biletelor individuale pentru festival, datorită facilităţii cumpărării acestora pe internet, au fost concerte „sold-out“, printre care recitalurile pianiştilor Radu Lupu, Evgeny Kissin, Murray Perahia. La acestea, s-au adăugat în mai puţin de o oră, majoritatea concertelor de la Miezul Nopţii de la Ateneu (cu celebrele Orchestre de Chambre de Lausanne, Saint Martin in the Fields, Accademia Bizantina şi Europa Galante). Înghesuială mai mare decât la fotbal

Dacă la derby-ul dintre Steaua şi Rapid de pe 14 aprilie se vânduseră 10.000 de bilete în trei zile, Festivalul „George Enescu“ a înregistrat o nouă performanţă: în numai două ore, 20.000 de bilete au fost cumpărate, pe 15 aprilie. Abonamentele la festival fuseseră deja vândute în totalitate încă din luna ianuarie.

Astfel, din cele 100.000 de bilete şi abonamente puse în vânzare, în prezent mai sunt disponibile mai puţin de 10.000 de bilete, în special la concertele cu muzica lui Enescu şi la cele cu muzica secolului XXI, potrivit directorului executiv Mihai Constantinescu. De asemenea, mai pot fi achiziţionate bi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°