Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi atleți suceveni au luat argintul cu România, la Balcaniada de Marș

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Atleții Clubului Sportiv Municipal Suceava, Andrei Gafița și Florin Mucuță, alături de antrenorul Radu Mihalescu au fost prezenți la Campionatul Balcanic de Marș, ce a avut loc în localitatea Ayvalık-Balıkesir din Turcia. Chiar dacă nu au reușit să termine cursele în primii trei, cei doi suceveni au fost aproape de podium și au contribuit cu puncte prețioase pentru lotul României, ce s-a clasat al doilea după țara gazdă, Turcia. În cursa de 10 kilometri marș, rezervată juniorilor II, suceveanul Andrei Gafița, antrenat de Radu Mihalescu a terminat al patrulea, doborându-și recordul personal, după 45 de minute și 57 de secunde.

Colegul său, Florin Mucuță, pregătit de antrenorul Silviu Casandra a concurat pe distanța de 20 de kilometri la seniori, aici unde a terminat cursa după o oră, 36 de minute și 30 de secunde și a ocupat în final locul cinci.

„Andrei Gafița a reușit să-și doboare recordul personal și dacă nu era un vânt foarte puternic, cu siguranță își făcea baremul pentru mondialele de juniori II, până la care mai avea doar șapte secunde. În evoluția lotului României cred că și-a pus amprenta și o oboseală acumulată în cele 20 de ore parcurse cu autocarul”, a declarat antrenorul sucevean Radu Mihalescu, ce a fost unul dintre coordonatorii lotului.

În urma rezultatului de la Balcaniada de Marș, Andrei Gafița a fost cooptat lotul României de juniori I ce va participa pe 19 mai în Slovacia, la Cupa Europei, competiție ce va avea loc tot pe șosea, ca și Balcaniada.

Atleții Clubului Sportiv Municipal Suceava, Andrei Gafița și Florin Mucuță, alături de antrenorul Radu Mihalescu au fost prezenți la Campionatul Balcanic de Marș, ce a avut loc în localitatea Ayvalık-Balıkesir din Turcia. Chiar dacă nu au reușit să termine cursele în primii trei, cei doi suceveni au fost aproape de podium și au contribuit cu puncte prețioase pentru l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°