Stiu ca termenul de “coabitare” enerveaza, asa cum enerveaza, uneori, vecinii. Dar nu e vina mea. Eu incerc doar sa explic faptul ca ea, coabitarea, rezulta, uneori, in baza Constitutiei si a votului exprimat de alegatori. In cazul unei republici parlamentare, coabitarea este aproape imposibila, majoritatea parlamentara fiind cea care decide presedintele. Dar si atunci pot aparea blocaje (un exemplu este Italia).
Poate ca alegatorii sunt mai intelepti decat oamenii politici si nu vor sa dea toata puterea unei singure “tabere”. Riscul este insa acela ca presedintele si premierul sa traga de volan in directii diferite…
Un aspect esential in legatura cu coabitarea il reprezinta gradul de acceptare a ei de catre opinia publica. Sigur, asa cum am aratat, alegatorii sunt cei care pot genera coabitarea, prin votul lor “incrucisat”. Dar accepta ei, oare, consecintele acestui vot “mixt”, in ceea ce priveste functionarea institutiilor principale ale statului?
Iata raspunsul, in sondajele din Franta, la intrebarea “Cine in opinia Dvs., este adevaratul sef al executivului: presedintele sau primul-ministru?”.
octombrie 1986
octombrie 1993
octombrie 1999
Mitterrand
(presedinte)
Chirac
(premier)
Mitterrand
(presedinte)
Balladur
(premier)
Chirac
(presedinte)
Jospin
(premier)
31
52
29
58
33
57
Este evident ca perceptia politica il indica pe premier, in regimurile de coabitare, ca fiind seful executivului. Interesante sunt si rezultatele sondajelor de dinaintea celor trei coabitari, respectiv raspunsurile la intrebarea: “In opinia Dvs., in caz de coabitare, cine ar trebui sa fie seful executivului: presedintele sau primul-ministru?”.
Inainte de prima
coabitare
(februarie 1986)
Inainte de a doua
coabitare
(mar
