Curtea de Apel Cluj a dat sentinţa în dosarul în care erau implicaţi membrii unei reţele de înşelăciuni din zona Turda, din care făcea parte şi Ovidiu Vancea, cunoscut sub porecla de "Balibacea".
Curtea de Apel a judecat apelul făcut în dosarul în care erau judecaţi mai mulţi membrii ai unei reţele care se ocupa de înşelăciuni, respectiv achiziţionarea a diverse mărfuri de la societăţi comerciale, care apoi nu mai erau achitate. Ulterior, mărfurile erau vândute la preţuri mai mici.
La ultimul termen, Ovidiu Vancea a solicitat achitarea, motivând că în curând va fi tată de gemeni, mama copiilor săi fiind o tânără pe care a cunoscut-o în perioada în care era în detenţie. Numai că instanţa nu s-a lăsat înduplecată şi i-a majorat pedeapsa dată de instanţa de fond, de la 5 ani de închisoare la 10 ani de închisoare, "pentru comiterea infracţiunii de instigare la înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de articolul 74 alineat 2 Cod penal, articolul 76 alineat 1 litera a, alineat 2 Cod penal".
Nici ceilalţi inculpaţi nu au scăpat mai uşor, în majoritatea cazurilor pedepsele fiind majorate!
Sbârcea Gheorghe a primit 10 ani de închisoare, Cristea Adrian Ioan - 12 ani de închisoare, Scurtu Gheorghe Anton - 7 ani de închisoare, Oprea Cozmin Aurelian - 3 ani şi 6 luni de închisoare, Moldovan Ion - 2 ani cu suspendare.
În cazul lui Mitrean Alexandru (care este deja arestat, într-o altă cauză) s-a menţinut condamnarea la 3 ani de închisoare. De asemenea, în cazul lui Cupăr Mircea s-a menţinut pedeapsa iniţială (3 ani cu suspendare), precum şi modul de aplicare.
Societăţile păgubite au fost: SC Eximal Impex SRL, SC Profilco Ro SRL, SC Transcarpatica SA, SC Profile Distrityre SRL, SC Plastsistem SA, SC Elynis Impex SRL, SC Prutul SA, SC Heineken Ro