Urme de radioactivitate au fost detectate pentru prima dată de la testul atomic realizat de Coreea de Nord în februarie, a anunţat marţi agenţia de control al testelor nucleare (CTBTO).
“Proporţia de izotopi de xenon (xenon-131m şi xenon-133) detectaţi este conformă cu un caz de fisiune nucleară care a avut loc cu mai mult de 50 de zile” înaintea descoperirii acestui gaz, a explicat agenţia cu sediul la Viena în Austria.
“Aceasta coincide foarte bine cu testul nuclear” anunţat de Coreea de Nord, “care s-a produs la 12 februarie 2013, 55 de zile înainte de măsurare”, adaugă Organizaţia Tratatului de interdicţie completă a testelor nucleare.
Descoperirea acestui gaz de către o staţie de control în Japonia nu poate cu toate acestea ajuta la rezolvarea problemei privind materialul fisionabil utilizat, uraniu îmbogăţit sau plutoniu.
Ţara a folosit plutoniu în cadrul testelor atomice precedente din 2006 şi 2009. Dacă a recurs la uraniu îmbogăţit pentru al treilea test, aceasta ar însemna că a atins o etapă tehnologică semnificativă, ceea ce sporeşte motivele de îngrijorare ale comunităţii internaţionale.
Totuşi, este de asemenea posibil ca radionuclizii descoperiţi la Takasaki (Japonia), la o mie de kilometri de locaţia testelor din Coreea de Nord, să provină de la un reactor nuclear sau de la o altă activitate atomică, admite CTBTO, adăugând că analize mai detaliate sunt în prezent în curs.
Agenţia a exclus că emanaţiile detectate ar putea proveni de la centrala nucleară de la Fukushima, afectată puternic de cutremurul urmat de un tsunami gigant în martie 2011.
Urme de radioactivitate au fost detectate pentru prima dată de la testul atomic realizat de Coreea de Nord în februarie, a anunţat marţi agenţia de control al testelor nucleare (CTBTO).
“Proporţia de izotopi de xenon (xenon-131m şi xenon-133) detectaţi este c