• întreabă primarul Bîzîc, făcând trimitere la conducerea Consiliului Judeţean
O mare nemulţumire a primarului de la Băbeni este legată de modul în care preşedintele Consiliului Judeţean înţelege să conducă judeţul. „Am senzaţia că se continuă aceeaşi politică incorectă ca până acum. Băbeniul este tăiat în continuare de pe listele cu fonduri. Am încercat să discut cu conducerea Consiliului Judeţean, dar fără rezultat. Am fost şi la vicepreşedintele Bogdan Pistol, căruia i-am adresat rugămintea să ne ajute măcar cu o parte din cofinanţări. Am discutat şi cu preşedintele Ion Cîlea, cu domnul director Florea Mierluş. I-am întrebat pe toţi: «Bă, fraţilor, ce-aveţi cu Băbeniul ăsta, de niciunul nu vreţi să-l ajutaţi?» E un oraş cu multe probleme şi primăria nu le poate face faţă singură. Sunt probleme sociale, de infrastructură. N-ar fi sume spectaculoase. Pentru cofinanţări, ne-ar trebui doar 6 miliarde lei vechi. Nu cer aceşti bani pentru mine, ci pentru comunitate, care face parte din Vâlcea, nu din alt judeţ. Băbeniul este cea mai mare localitate din judeţ după cele două municipii. Nu înţeleg de ce CJV întoarce mereu spatele acestui oraş. N-aş vrea să amintesc cine a făcut Băbeniul oraş, aşa, «la normă». Pentru că din cauza asta are probleme! Dacă rămânea comună, accesa mult mai uşor fonduri”, declară edilul liberal Ion Bîzîc.
Nemulţumit de constructorul de la Casa de cultură
Primarul din Băbeni spune că, de curând, a refăcut proiectul care vizează modernizarea Casei de cultură a oraşului, iar în scurt timp vor fi reluate lucrările, executate până acum în proporţie de 20 la sută. Proiectul se realizează prin Compania Naţională de Investiţii, finanţarea se ridică la aproximativ 15 miliarde lei vechi, iar contribuţia de la bugetul local este de două miliarde de lei vechi. „Până în prezent, s-au refăcut acoperişul, grupurile sanitare,