Modificări radicale în echipa ialomiţenilor
„Liga a II-a se poate dovedi o pălărie prea mare pentru ialomiţenii de la Viitorul Axintele”. Asta susţin o parte din apropiaţii Ligii a III-a, care spun pe la colţuri că la Axintele nu se vrea promovarea în eşalonul secund. Victoria formaţiei Viitorul în faţa Gloria Buzău, principala contracandidată la accederea în eşalonul secund, a făcut să crească considerabil şansele la promovare ale micuţei echipe din satul Axintele.
Chibiţii susţin că ialomiţenii nu vor să ajungă în Liga a II-a, ci doar să câştige pentru palmares seria, întrucât condiţiile financiare pe care le impune al doilea eşalon al fotbalului românesc depăşesc puterile oamenilor cu bani de la Viitorul. Acest lucru se poate observa şi în maniera în care tehnicianul Ion Nica a alcătuit formaţia de start în ultimele trei partide. În partida cu Gloria Buzău, disputată în urmă cu peste trei săptămâni, antrenorul ialomiţean a folosit cea mai bună garnitură de start pe care o avea la momentul respectiv (n.r. partidă încheiată cu scorul de 2 la 1 la Axintele). A urmat apoi meciul cu Metaloglobus, pe care ialomiţenii l-au câştigat pe finalul partidei, greu şi la limită, cu 3 la 2, meci în care au apărut şase nume noi în primul 11 al formaţiei Viitorul. Ultima confruntare, cea disputată „acasă” în faţa formaţiei Rapid Feteşti, reprezintă bomboana de pe colivă. Din cei 11 jucători trimişi în teren în duelul cu formaţia Rapid Feteşti, doar doi jucători au evoluat din primul minut contra Gloriei.
„Promovăm şi jucăm la Urziceni”
Contactat telefonic, Sandu Grigore, patronul formaţiei Viitorul Axintele, a infirmat orice zvon despre echipa sa, precizând că obiectivul formaţiei sale este promovarea în liga secundă: „Nu am intrat niciodată în jocuri necurate şi în niciun caz nu o vom face acum. Echipa noastră a jucat doar pe teren, nu a f