Filmul „The Last of England” (1988), realizat de Derek Jarman, rulează vineri 26 aprilie 2013 de la orele 22.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Simona Mantarlian și Iulia Voicu. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.
“The Last of England” este o poezie de o oră și ceva, vorbită și filmată, care se folosește de toate mijloacele vizuale ca să nu spună vreo poveste sau să redea orice fapt ce ar risca să fie interpretat drept coerent, logic, sau ca avînd vreo treabă, aparent, cu realitatea. În ciuda refuzului formal, filmul reușește să fie o critică extrem de dură la realitatea politică a Marii Britanii din perioada Thatcher și aceasta este una din puținele certitudini de ordin lumesc cu care rămîi dintr-un film din care poți să înțelegi orice, în limitele atmosferei post-apocaliptice și angoasei pre-apocaliptice pe care o delimitează cât se poate de clar, controlat și manipulativ.
“The Last of England” este și titlul unei cărți de Derek Jarman, apărută în 1987, complementară filmului - titlul a fost schimbat ulterior, iar cartea poate fi găsită în prezent sub numele “Kicking the Pricks”. Această turnură este reprezentativă pentru talentul lui Jarman de trece în ochii criticii drept pe jumătate dandy și pe jumătate punk. Faptul că filmul este dublat de existența unei cărți cu (inițial) același titlu, sau că este o auto-ecranizare, ar fi lesne de înțeles chiar și în absența acestei informații, avînd în vedere discursul profund literar pe care se bazează. Natura aproape improvizată ce își aumă și parafrazează influențele beat, precum și succesiunea lejeră de imagini tragice și firești, absurde sau sarcastice, mențin însă senzația că discursul poetic este gîndit și recitat spontan, pe măsura suc
