Să mai avem vreo nădejde că politicienii lucrează pentru noi? Cu alte cuvinte, să mai credem că democraţia este efectivă? Suntem împinşi la un scepticism de succesiunea alegerilor în care românii au trântit Puterea pentru ca ajunşi pe funcţii şi demnităţi noii aleşi să perpetueze aceleaşi practici ale politicienilor izgoniţi în dizgraţie.
Peste toate, de atâtea ori i-am văzut înfrăţiţi după scrutin pe cei care se spurcau în campania electorală. Ultimul episod de acest gen l-am văzut la depunerea jurământului noului ministru de Justiţie în care laolaltă şeful Camerei, reprezentanţi ai Guvernului şi consilieri ai Preşedinţiei realmente plesneau de bine, într-o voioşie contrastantă cu tensiunea politică din anul 2012. După ce unii au spus că la Cotroceni este un drac ce distruge România, iar ceilalţi demascau atentatori la adresa democraţiei, conjuraţi întru lovituri de stat, vedem că din 2013 lucrurile par a se mai fi schimbat. Nu ne-ar mira ca laolaltă Somnorilă, Mickey Mouse, pisici şi alte personaje de basm, înfrăţite cu dracul chior, să treacă în care alegorice peste o nouă punte a sordidului politicii româneşti.
Nu e numai că se înfrăţesc periodic, dar vedem că de multe ori discursul seamănă. Nu ne miră că partidul portocaliu a virat într-o singură zi de la stânga la dreapta, iar partidul roşu s-a aliat cu cel galben pentru că ideologia oricum nu valorează prea mult în eclectismul confuz post-ceauşist. Dar viziunea asupra unor coordonate importante este similară. Lăsăm deoparte discursul plictisitor euro-atlantic, la fel de liniar şi în aceleaşi şabloane rigide în pofida unei lumi în schimbare... Energia verde, investiţiile în infrastructură, regionalizarea, programele garanţiilor de stat sunt teme în care o abordare unilaterală, îngustă şi mediocră a acaparat întreg spectrul politic, atunci când marotele transpartinice ar fi trebuit măcar clă
