Bursa a scăzut ieri cu 0,89% (indicele BET-C), pentru a doua zi consecutiv, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP), Erste (EBS) şi SIF Transilvania (SIF3) au asigurat 77% din lichiditate.
„Decorelarea pieţei locale de cele externe s-a produs încă de la sfârşitul primului trimestru, atunci când scăderile accentuate de pe plan extern nu s-au reflectat şi asupra acţiunilor locale. În ultimele săptămâni însă piaţa locală a avut mai mult de suferit decât pieţele externe recuperând astfel terenul pierdut. Sigur că adunările generale ale acţionare anuale (majoritatea programate în această perioadă - n.red.) împreună cu rezultatele pe primul trimestru pot fi un factor de influenţă asupra volumelor din ce în ce mai mici din ultima perioadă, însă cred că evoluţia incertă a pieţelor dezvoltate afectează sentimentul investitorilor de pe piaţa locală“, a declarat Alexandru Păşălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost cu 0,96% sub ziua anterioară, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 1,13% sub nivelul de luni. Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,7%.
„Mai mult ca sigur în următoarea perioadă vom vedea o îmbunătăţire a volumelor tranzacţionate, interesul rămânând ridicat deoarece mai toate acţiunile încă sunt purtătoare de dividend. Mă aştept la o uşoară revenire a pieţelor de acţiuni până în datele ex-dividend, după care, dacă va fi urmat acelaşi tipar ca în anii precedenţi, cred că vom vedea unele corecţii mai importante începând cu a doua jumătate a lunii mai“, a mai spus brokerul.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de