Guvernul Ungariei a anunţat că va deschide noi consulate generale în Croaţia, Polonia şi Canada, precum şi noi reprezentanţe consulare în Australia şi România, potrivit unui anunţ publicat marţi în oficiosul executivului de la Budapesta, Magyar Kozlony.
Pe teritoriul României, Ungaria vrea să deschidă două noi consulate la Oradea şi Târgu Mureş, subordonate consulatului general de la Cluj Napoca, la fel ca şi consulatul de la Miercurea Ciuc.
Potrivit uzanţelor diplomatice internaţionale, pentru o asemenea intenţie a unui Guvern trebuie să-şi dea acordul autorităţile din ţara vizată, în cazul acesta cele de la Bucureşti, despre care nicio media nu a informat dacă s-a exprimat sau nu în acest sens. Guvernul Ungariei a anunţat că va deschide noi consulate generale în Croaţia, Polonia şi Canada, precum şi noi reprezentanţe consulare în Australia şi România, potrivit unui anunţ publicat marţi în oficiosul executivului de la Budapesta, Magyar Kozlony.
Pe teritoriul României, Ungaria vrea să deschidă două noi consulate la Oradea şi Târgu Mureş, subordonate consulatului general de la Cluj Napoca, la fel ca şi consulatul de la Miercurea Ciuc.
Potrivit uzanţelor diplomatice internaţionale, pentru o asemenea intenţie a unui Guvern trebuie să-şi dea acordul autorităţile din ţara vizată, în cazul acesta cele de la Bucureşti, despre care nicio media nu a informat dacă s-a exprimat sau nu în acest sens.