În general, primarii din România au idei puţine, dar fixe. Vanghelie vrea Vanghelioane, Mazăre vrea să intre, cocoţat pe vreun car alegoric, în pielea tuturor personajelor celebre de la Spitalul Obregia, iar Piedone ţine musai să aibă, în sector, cât mai multe kitchuri pe metru pătrat. Spre deosebire de ei, Oprescu are idei fixe, dar multe. El tânjeşte mereu spre alte orizonturi, el vrea să transforme oraşul nu din temelii, ci din tăriile cerului. Oprescu e un vizionar pe lângă care Jules Verne şi H.G. Wells erau mici copii. Ce insulă cu elice, ce submarin Nautilus? Veniţi la Bucureşti să vedeţi gărgăunii suspendaţi ai “Doctorului”, veniţi să simţiţi valurile lui de gargară, pogorând peste Capitală!
Pe autostrada suspendată, proiectul fantasmagoric cu care actualul edil i-a păcălit pe fraieri, acum cinci ani, nu circulă, deocamdată, decât mintea odihnită şi slobodă a lui Oprescu. De ciudă că aleşii din Consiliul Local n-au vrut să-i dea miliardele de euro cerute pentru autostradă, primarul s-a răzbunat original, băgând alte şase milioane de euro în reparaţiile la clădirea Primăriei, după ce mai suplimentase o dată bugetul, tot cu nişte milioane. Dar staţi liniştiţi, că are balta peşte. Păi de ce s-au mărit taxele şi impozitele? Nu ca să transforme Oprescu banala clădire a Primăriei într-un veritabil palat al Dogilor, chit că întâiului locatar îi cam lipsesc doage din gestiune?
Acum, văzând că încape şi că nimeni nu guiţă, lui Oprescu i-a mai trecut prin minte o idee genială: ce-ar fi să întindă peste oraş o măţăraie de cabluri şi să le facă bucureştenilor telegondolă? Că de ce să se înghesuie, săracii, în metrou, tramvai sau autobuz, de ce să le mute nasul transpiraţia concitadinilor certaţi cu apa şi săpunul, când pot merge la serviciu, la piaţă sau doar în vizită cu telegondola.
Cocoţaţi în scăunele şi frumos aliniaţi doi câte doi, la douăj’ de
