Titlul european la bârnă cucerit la Moscova poate fi considerat o revanşă după ratarea de la acelaşi aparat din cadrul Jocurilor Olimpice de anul trecut, a declarat Larisa Iordache, miercuri, în cadrul festivităţii de premiere organizate la sediul MTS.
„Mă simt foarte apreciată şi mulţumesc tuturor pentru susţinere. Sacrificii sunt, dar nu foarte mari. Dacă vrei să ajungi sus faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a reuşi. Medalia de aur de la bârnă poate fi considerată o revanşă după olimpiadă”, a declarat Iordache, câştigătoarea singurei medalii de aur a României la competiţia continentală.
La Olimpiada de la Londra, românca a evoluat accidentată şi a căzut de pe aparat în finala de la bârnă, încheind concursul doar pe locul 6.
În afară de aurul de la bârnă, Larisa Iordache s-a întors din capitala Rusiei cu trei medalii de argint, la individual-compus, sărituri şi sol.
Prezentă la festivitate, Nadia Comăneci consideră că vedeta echipei României la Moscova poate repeta rezultatul de la bârnă şi la Campionatele Mondiale de la Anvers, programate în perioada 30 septembrie - 6 octombrie.
„Mă bucur că Larisa şi-a revenit, că nu mai are nicio accidentare, că a reuşit să-şi facă elementele pe care ar fi trebuie să le facă la Londra, dar nu a putut. Larisa este într-o formă fizică şi psihică foarte bună şi sunt convinsă că va face o figură foarte frumoasă la Mondiale. Am comentat bârna de la Europene şi vreau să spun că dacă ar fi participat chinezii şi americanii, rezultatul era acelaşi. A fost o bârnă frumoasă, aproape completă, pe care nu o putea depăşi nimeni”, consideră Nadia.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a decis să dubleze premiul pentru medalia de aur a Larisei Iordache, care a încasat astfel 28.000 de lei pentru titlul european, plus alţi 25.200 pentru cele trei med