Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surpriză pentru toţi sportivii performeri. Ministerul măreşte recompensa financiară

Publicat in Ziarul Ring, joi 25 aprilie 2013 ·

Performanţele Larisei Iordache, ale Dianei Bulimar şi ale lui Flavius Koczi la Europeanul de gimnastică le-au atras atenţia politicienilor. Recompensa pentru medalia de aur a fost dublată, însă, pentru viitorul apropiat, am aflat că hotărârea legislativă care indică sumele va fi modificată.

Sportivii care au câştigat medalii la Europeanul de gimnastică din Rusia au fost, ieri, premiaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului chiar la sediul din strada Vasile Conta. Atât Larisa Iordache, Diana Bulimar şi Flavius Koczi au fost în centrul atenţiei, cât şi antrenorii lor. Cu această ocazie, ministrul Nicolae Bănicioiu a dublat premiul pentru medalia de aur, obţinut de Larisa Iordache, de la 14.000 la 28.000 de lei. "Putem dubla suma doar pentru aurul european, iar celelalte sume sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1447 din 2007. În plus, vor fi răsplătiţi şi antrenorii loturilor naţionale, dar şi cei care i-au descoperit pe sportivi. Succesul lor ne obligă să încercăm să ajutăm financiar sportul, iar acest lucru se va întâmpla cât mai curând", a spus Bănicioiu. Faptul că antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang nu şi-au primit niciun salariu de când s-a încheiat Olimpiada de la Londra a fost lămurit de antrenoare. "Este un vid legislativ, nici ministerul şi nici federaţia de gimnastică nu sunt vinovate. Am înţeles că acest lucru se va reglementa cât mai curând", a comentat Mariana Bitang.

Se va schimba sistemul de premiere

O prezenţă-surpriză la eveniment a fost Nadia Comăneci, care a dorit să fie aproape de fete. Fosta mare gimnastă este prezentă în Capitală pentru câteva zile. Gabi Szabo a ţinut să le felicite pe fete, dar şi Flavius Koczi. Carmen Tocală, în calitatea ei de secretar de stat, ne-a spus, în exclusivitate, de unde vin banii suplimentari pentru aceste premieri. "Sunt surse proprii ale ministeru

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 29 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 46 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 59 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°