Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru unic în Europa înfiinţat printr-un proiect POSDRU la UMF

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Un proiect cu finanţare europeană a fost încheiat cu succes de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa”. 40 de cercetători au primit burse, fiind încurajaţi să se integreze în echipe multidisciplinare pentru a elabora şi argumenta politicile de sănătate.

Mai mult, în urma implementării programului POSDRU „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”, a fost creat Centrul de Etică şi Politici de Sănătate, unic în Europa, care va acorda consultanţă în acest domeniu. 15 dintre beneficiarii proiectului s-au angajat deja să activeze în cadrul acestui centru, urmând să dezvolte şi o linie de studiu de masterat ce va fi inclusă în oferta academică de anul viitor. „Consider că acest proiect este o etapă semnificativă în conturarea viitoarelor politici de sănătate din ţara noastră. Este un domeniu important şi încă puţin dezvoltat în România, iar faptul că acest proiect şi-a propus şi a reuşit crearea unei reţele de cercetare la nivel internaţional îmi dă speranţe că vom reuşi astfel să recuperăm mult mai repede decalajul în problema cunoaşterii şi aplicării principiilor bioeticii în ţara noastră. Este un subiect care interesează în mod egal atât medicul, cât şi pacientul”, a punctat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF. Obiectivele centrale ale proiectului au vizat încurajarea şi sprijinirea activităţii de cercetare post-doctorală, precum şi colaborarea cu specialişti din diverse domenii: filosofi, psihologi, jurişti, economişti, teologi, sociologi. În cadrul proiectului au fost publicate 306 lucrări ştiinţifice şi trei volume: „Relaţia medic - pacient” (editat de Liviu Oprea, Cristina Gavrilovici, Mihaela Vicol, Vasile Astărăstoae), „La drum cu Hipocrate: migraţia medicilor din România” (editat de Liviu Oprea, Cristina Gavrilovici, Teodora Manea, Vasile Astărăstoae) şi „Dileme etice la finalul vieţii” (editat de Beatrice Ioan şi Vasile As

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 7 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°