Loturile de judo ale României, care vor concura la ediţia 2013 a Campionatelor Europene, la Budapesta (25-28 aprilie), cuprind numeroşi sportivi tineri, al căror potenţial va fi testat în vederea posibilei participări la olimpiada viitoare, informează Agerpres. Europenele de la Budapesta strâng la start 410 judoka din 42 de ţări, inclusiv 4 campioni olimpici, 12 medaliaţi olimpici, printre care vicecampioana olimpică Corina Căprioriu, 4 campioni europeni, printre care şi Andreea Chiţu.
Lotul feminin, condus de antrenorul coordonator Florin Bercean, are următoarea componenţă: Monica Ungureanu (48 kg), Carmen Bogdan (48 kg), Andreea Chiţu (52 kg), Corina Căprioriu (57 kg), Loredana Ohâi (57 kg).
La masculin, lotul condus de Daniel Albert este alcătuit din Remus Lazea (60 kg), Cătălin Brătulescu (66 kg), Costel Dănculea (73 kg), Lorand Samel (100 kg).
Fetele au ca obiectiv cucerirea unei medalii şi un loc 5, iar băieţii un loc 5-7.
Pe lângă aceşti sportivi, la Budapesta vor merge şi câţiva judoka români a căror deplasare este suportată de cluburile lor: Daniel Natea (Valleriana Târgovişte, cat. +100 kg), Denis Mititelu (CSM Oradea, cat. 73 kg), Marian Halas (CSM Oradea, cat. 81 kg), Adrian Merge (CSM Oradea, cat. 81 kg), Valentin Radu (CSM Oradea, cat. 90 kg).
Joi, în prima zi a competiţiei, de la ora 12,00 sunt programate înfruntări la categoriile 48, 52 şi 57 kg în concursul feminin şi respectiv 60 şi 66 kg la masculin. Meciurile pentru medalii încep de la ora 16,30. Vineri, de la ora 12,00, au loc meciurile de la categoriile 63 şi 70 kg la feminin şi respectiv 73 şi 81 kg la masculin, iar de la 16,30 sunt programate confruntările pentru medalii.
Sâmbătă au loc meciuri la categoriile 78 şi +78 kg la feminin, 100 şi +100 kg la masculin, iar în ultima zi, duminică, se dispută concursul pe echipe la feminin şi masculin.
Lotur