Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal - Mircea Sandu: Eu nu-l demit pe Piţurcă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu îl va demite pe Victor Piţurcă, precizând că în situaţia în care acesta ar renunţa la postul de selecţioner îi va fi greu să găsească un înlocuitor pe măsură. "Să nu dăm cu pietre deocamdată. Dacă Piţurcă realizează barajul este senzaţional, dacă se califică este una dintre cele mai mari realizări cu o echipă în formare. Câştigi un timp faţă de obiectivul din 2016. Şi am pus acest obiectiv pentru că trebuie să-i dai timp de formare a echipei. Nu pleacă Piţurcă, cel puţin eu nu-l demit. Nu l-am simţit că vrea să plece. Dacă se satură şi pleacă el va fi foarte greu. Trebuie să te descurci cu ce ai pe aici prin interior, că să aduci un antrenor străin te costă cel puţin un milion şi jumătate de euro. Capello are opt milioane la ruşi, dar ai Gazprom-ul în spate ce să-i faci. Noi suntem în deficit patru milioane anul acesta şi cu trei anul trecut, şapte milioane deficit. Din şapte sponsori am rămas cu trei. Poate cu noua lege a sponsorizării să dezvoltăm", a declarat Sandu, conform Mediafax.

Oficialul FRF a dezvăluit faptul că atunci când l-a numit pe Piţurcă în funcţie, acesta a fost ultima opţiune pe care o avea la acea dată: "Dan Petrescu a vrut un milion de euro. Ce ne ascundem? Eu am purtat discuţii cu Dan Petrescu, i-am spus că pot să-i ofer 400 de mii de euro, iar el mi-a spus «Domnul preşedinte eu am un milion aici, daţi-mi şi mie 800 de mii». Nu pot să-i dau 800 de mii că nu am de unde. Olăroiu a fost prima opţiune, dar avea oferta de câteva sute de mii în plus, Boloni, apoi Iordănescu şi Hagi, Dan Petrescu şi Piţurcă. Pe cine iei? Îl dai afară pe Piţurcă azi, pe cine iei? Că toţi sunt sub angajament. Şi nu mai joacă pe patriotism, joacă pe bani. 360 de mii m-au costat acţiunile din Anglia, Franţa, Ungaria şi Olanda. Asta este. Trebuie să prod

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 24 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°