Victor Ponta luptă cu salariile mari. Propune timid un soi de taxare, dar nici el nu ştie de care. Mai nou s-a format un organism de supraveghere a pieţei de capital, pensii private (ASF), condus de Ruşanu, secondat de Dăianu, care iar a adus pe scenă problema salariilor. Observaţii: salariile mari din sistemul bugetar şi din sistemul ambiguu-bugetar (companii de stat, consilii etc.) sînt mai ales o problemă de inegalitate – pensii sau salarii de sute de ori mai mari decît salariul minim, aici e problema şi aici trebuie reglementarea. taxarea lui Ponta e de fapt frica de încercarea de taxare a tuturor salariilor mari, de peste tot. Ori o faci, ori n-o faci, dar nu o mai da pe după copac cu salarii mari de bugetar şi nebugetar problema mare cu astfel de organisme în statul român e deschiderea totală faţă de orice tip de lobby. Statul a executat cuminte tot ce trebuia. Dacă va continua s-o facă mai bine externalizează de tot şi-i lasă pe Ruşanu et comp. să fie plătiţi direct de companiile private, măcar să ştim o treabă. stilul stabilirii agendei presei de echipa Ponta a ajuns la maximum de erodare. Dacă vrea un rol de premier indignat de sistem, să-şi aducă aminte că vine după preşedinte indigant de sistem timp de 9 ani şi apoi mai e confuzie dintre diverse salarii mari. Una sînt zecile de mii de euro pe care le va lua Ruşanu. Alta sînt cei 3-4000 de euro pe care le poate lua un director la Nuclearelectrica.

Austeritatea greşită

La începutul anului deja apărea rumoarea că omiterea unor variabile în excel a generat o falsă demonstraţie cum că pe termen lung austeritatea se poate dovedi bună. Nu e. Un articol bun despre greşeala de calcul pe care şi-au bazat politicile austerienii . Doi economişti sînt de vină:

Enter Carmen Reinhart and Ken Rogoff. They gave austerity a new raison d’être by shifting the debate from the short-to-the-long-run. Reinhart