- Social - nr. 80 / 24 Aprilie, 2013 Primul dintre ei: prof. AUREL SEULEAN Stimati cititori, daca cumva timpul va permite si rabdarea nu va este prea mult pusa la incercare, va "conjuram” a lectura povestea unui dascal trecut prin cele multe ale vietii de toate zilele. A unui slujitor al scolii romanesti ardelene (nicidecum unguresti), care ani in sir a fost un vrednic colaborator al mai multor periodice cu aparitie in tara aceasta romaneasca. Asadar, "Fa-te suflet de copil ca sa-l cuceresti si apoi sa-l duci in lumea stiintei”. O spusa a lui Johann Heinrich Pestalozzi, pedagog si didactician elvetian. (DORIN BORDA) Un om cu... scoala vietii! Din lunga mea activitate didactica, de peste 45 de ani, voi rememora date si aspecte ce tin de o anumita perioada demult trecuta in tunelul timpului, dar care, fireste, imi face placere sa o aduc aproape de contemporani. Am functionat in mai multe scoli din fostul Raion Tarnaveni, Regiunea Autonoma Maghiara, devenita ulterior Mures. Patru ani am fost dascal la scoala din Bobohalma, un sat pur romanesc, astazi subordonat municipiului Tarnaveni. In satul Bobohalma am ajuns in anul 1951, in ziua de 1 septembrie. Satul numara vreo 450 de fumuri, nu avea curent electric, gaz metan introduse in locuinte. La sediul primariei era singurul telefon, mijloc de comunicare cu cei din afara. Am locuit la o familie numita "Tetea Ioan si lelea Ana, a lui Vantoru (Moga)”. O casuta din chirpici, cu doua camere. Usile aveau incuietori de lemn. Pe jos, pamant, peste care, atunci cand se facea curat, se asternea un strat de nisip numit arina. Soba, din fonta, fara cuptor. Iarna, din lipsa lemnelor, faceam foc cu tulei si coceni. Patul in care dormeam se numea "cotarlici”. Era inalt. Deasupra locului de dormit erau aranjate noua perne tesute ori brodate cu mana. Geamurile, cu muscate la feresti. Iarna, cand oile fatau, mieii erau adusi in casa. I