Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Alex Ştefănescu, critic literar: Eminescu, matur la 20 de ani, Cărtărescu, un adolescent la 50 de ani

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 · ·

Sub semnul devizei „Hai să ne bucurăm împreună de frumuseţea literaturii!“, criticul literar Alex Ştefănescu spune că lectura îi înnobilează pe oameni. Pentru a schimba România, declară el, oamenii nu trebuie decât să-şi facă onest datoria.

Alex Ştefănescu (66 de ani) ne-a invitat la poveşti într-un colţ de rai, în casa sa cu livadă, aflată undeva la ieşirea din Bucureşti, în satul (nu cartierul) Berceni, unde citeşte cărţi sub o salcie pletoasă. Până nu demult, mai exact până în 2010, cât timp a fost redactor-şef la „România literară“, unele dintre şedinţele de redacţie ale revistei se ţineau aici, în umbrarul din livadă, în prezenţa lui Nicolae Manolescu.

Cu o sinceritate dezarmantă şi cu un umor inconfundabil, criticul ne-a povestit despre starea literaturii române, despre despărţirea dureroasă de Nicolae Manolescu şi despre revista literară pe care a condus-o timp de 20 de ani.

Bonom, cu o bună dispoziţie molipsitoare, Alex Ştefănescu ne-a mai vorbit despre politică, despre eşecul său în alegeri, dar şi despre admiraţia sa nemărginită faţă de femei.

Autor al unei istorii a literaturii române care acoperă perioada dintre 1941 şi 2000, criticul spune că literatura contemporană este lipsită de anvergură pentru că autorii români, prea preocupaţi de egoul lor, nu sunt interesaţi de problemele lumii de azi. Rezervat până şi faţă de Mircea Cărtărescu şi sceptic faţă de talentul literar al lui Norman Manea, literatul consideră că niciun scriitor român contemporan nu ar merita Premiul Nobel pentru Literatură.

„Adevărul “: Cum priviţi literatura română în anul de graţie 2013?

Alex Ştefănescu: Literatura română actuală e lipsită de miză. Nu-mi place faptul că scriitorii români suferă de narcisism. Nu găseşti personalităţi care să spună ceva esenţial despre lume, care să se intereseze de sufletul omenesc ca Tolstoi sau ca alţi mari scriito

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 8 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 6 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°