Compania Hewlett-Packard intenţionează să investească pe termen lung în proiecte de infrastructură IT în România, a arătat, marţi, Wolfgang Wittmer, vicepreşedinte pe worldwide emerging & growth markets în cadrul companiei, într-o întâlnire cu ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan-Coman Şova.
‘Vicepreşedintele HP a prezentat intenţiile pe termen lung ale companiei de a investi în proiecte de infrastructură IT în România. Discuţiile purtate în cadrul întrevederii s-au concentrat asupra proiectelor în care compania HP s-ar putea implica prin oferirea de asistenţă tehnică specializată sau pe care le-ar putea finanţa prin intermediul parteneriatelor public-private’, se arată într-un comunicat al PSD remis, marţi, AGERPPRES.
Printre proiectele prioritare pentru România în domeniul infrastructurii IT care au fost prezentate reprezentanţilor HP s-au numărat realizarea sistemului informatic integrat de acces electronic la justiţie şi realizarea sistemului informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară (inclusiv componentele urban, funciar, agricol, forestier).
Ministrul Dan-Coman Şova a reiterat faptul că implementarea unor asemenea proiecte depinde, în mare măsură, de implicarea companiilor şi de disponibilitatea acestora din urmă de a participa la licitaţiile publice.
La întâlnirea de marţi a participat şi directorul de vânzări HP România, Marius Georgescu.
Compania Hewlett-Packard intenţionează să investească pe termen lung în proiecte de infrastructură IT în România, a arătat, marţi, Wolfgang Wittmer, vicepreşedinte pe worldwide emerging & growth markets în cadrul companiei, într-o întâlnire cu ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan-Coman Şova.
‘Vicepreşedintele HP a prezentat intenţiile pe termen l