Mai multe echipe de prim ajutor din 28 de școli din județul Covasna – ceea ce a însumat aproape 300 de persoane, s-au înfruntat în cunoștințe teoretice și practice în cadrul Concursului Sanitarii Pricepuți, organizat de Crucea Roșie – Filiala Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Concursul a inclus echipe formate din elevi de gimnaziu și liceu, iar potrivit președintelui Crucii Roșii Covasna, Papp Adolf, aceștia au dat dovadă de o pregătire serioasă și au obținut punctaje mai mari față de anii precedenți.
„Rezultatele din acest an denotă că echipele au luat în serios acest concurs și s-au pregătit corespunzător. Deviza concursului a fost „A ști sau a nu fi”, iar noi credem că cei care însușesc cunoștințele de acordare a primului ajutor pot salva vieți”, a spus Papp.
Concursul Sanitarii Pricepuți a marcat în acest an cea de-a 50-a ediție, fiind organizat anual și având deci o tradiție în Crucea Roșie.
Comentarii.
Mai multe echipe de prim ajutor din 28 de școli din județul Covasna – ceea ce a însumat aproape 300 de persoane, s-au înfruntat în cunoștințe teoretice și practice în cadrul Concursului Sanitarii Pricepuți, organizat de Crucea Roșie – Filiala Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Concursul a inclus echipe formate din elevi de gimnaziu și liceu, iar potrivit președintelui Crucii Roșii Covasna, Papp Adolf, aceștia au dat dovadă de o pregătire serioasă și au obținut punctaje mai mari față de anii precedenți.
„Rezultatele din acest an denotă că echipele au luat în serios acest concurs și s-au pregătit corespunzător. Deviza concursului a fost „A ști sau a nu fi”, iar noi credem că cei care însușesc cunoștințele de acordare a primului ajutor pot salva vieți”, a spus Papp.
Concursul Sanitarii Pricepuți a marcat în acest an cea de-a 50-a ediție, fiind organizat anual ș