Grila pentru acest an a fost stabilită la valori mai mari cu până la 40%
Ghidul valorilor orientative pentru 2013 clasifică apartamentele din Bucureşti în 60 de zone
Notarii Publici: În anii anteriori, se putea întâmpla ca un imobil de la periferie să se afle în aceeaşi zonă cu imobile apropiate de zona 0 sau 1
Notarii au crescut cu până la 40% valorile minime după care sunt calculate taxele şi impozitele pentru tranzacţiile imobiliare din Bucureşti, în condiţiile în care în ultimii ani preţurile de tranzacţionare a locuinţelor s-au redus constant. Astfel, ghidul valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru 2013 clasifică apartamentele din Bucureşti în 60 de zone, după numărul etajului, gradul de confort, precum şi anul construcţiei, potrivit Mediafax. "Ghidul a fost elaborat de două societăţi de evaluare şi are ca principală caracteristică nu atât o modificare a valorilor, cât o detaliere de şase ori a zonării imobiliare, pentru a se ajunge la valori cât mai aproape de realitate. În anii anteriori, datorită existenţei unor zone prea mari, se putea întâmpla ca un imobil aflat spre periferie să se afle în aceeaşi zonă cu imobile apropiate de zona 0 sau 1", au declarat reprezentanţii Camerei Notarilor Publici din România.
Aceştia menţionează că prin împărţirea fiecărei zone în şase subzone cu valori diferenţiate se va ajunge la situaţii mult mai apropiate de valorile reale din piaţă.
Valorile din grilă se plasează semnificativ sub preţurile de tranzacţionare şi reprezintă nivelul minim la care se poate încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Potrivit noii grile, aplicabile de la 1 ianuarie, pentru un apartament de două camere confort I sporit situat la un etaj intermediar în zona Unirii valoarea minimă se situează la 65.610 euro, valabilă pentru o construcţie din anul 1978-1997. Anul trecut, un apartament în aceea