Comunităţile antreprenoriale cele mai numeroase în capitala Italiei sunt cele ale cetăţenilor indieni, urmaţi de români, chinezi şi nord-africani.
Întreprinzătorii străini rezistă crizei, informează Agerpres. În Lazio, sectorul antreprenoriatului gestionat de cetăţeni născuţi în alte ţări este capabil să se dezvolte într-un context prohibitiv, cu o rată de creştere care în 2012 a fost de 9,5%, comparativ cu 1,5% a numărului total de întreprinderi prezente în regiune.
Întreprinderile cetăţenilor neitalieni care locuiesc în Lazio sunt peste 55.000, 9% din numărul total de companii din regiune.
Rata de creştere menţionată (9,5%) se dovedeşte net superioară celei înregistrate la nivel naţional, unde, în 2012, antreprenoriatul străin a arătat o creştere mai mică, de 5,3%.
Este vorba de o stare bună de sănătate a acestui sector, care iese în evidenţă şi mai mult dacă este raportată la datele recent furnizate de ''Unioncamere'' (Uniunea italiană a camerelor de comerţ, industrie, artizanat şi agricultură), care a prezentat tabloul unui prim trimestru al lui 2013 puţin spus dramatic în ceea ce priveşte înfiinţarea şi încetarea activităţii întreprinderilor totale.
Echilibrul dintre companiile înfiinţate şi cele care şi-au încetat activitatea, pentru primele trei luni ale anului în curs este negativ în aproape toate regiunile, la fel şi în Lazio: -453 este diferenţa dintre cele 12.417 companii nou intrate în evidenţele Camerelor de Comerţ din Lazio şi 12.870 cele care şi-au închis porţile. Artizanii sunt cei care au de suferit cel mai mult, cu un sold de -1.325 întreprinderi.
În ceea ce priveşte întreprinderile străine, la Camerele de comerţ din Lazio s-au înscris peste 11% din cele prezente în Italia. Roma este prima provincie ca număr de companii cu patroni de origine străină. Comunităţile antreprenoriale cele mai numeroase în capitală sunt