Profesoara Eleonora Schipor şi-a consacrat o vreme din Vremea sa pregătirii şi apariţiei unui volum postum de versuri scrise de profesorul, publicistul şi poetul Vasile Izvoran Cernăuţeanu – „Toamna crizantemelor albe” (Cernăuţi, Editura „Prut”, 2008), care „a scris şi publicat mult pe parcursul vieţii, dar (…) n-a dovedit să tipărească nici versurile, nici proza în vreo culegere aparte”, cum scrie autoarea în cuvântul introductiv. Volumul cuprinde în prima parte o scurtă biografie a autorului, rămas de mic fără tată (mort în siberiile ruseşti, ca deportat), un număr de poeme („Sunt şi ei români ca mine, în acelaşi port,/ cu aceleaşi obiceiuri şi colinzi spre cer,/ nefiind doar una-n vorbă, pusă sub un ort/ de străini veniţi să taie orice semincer” – „Sunt şi ei români ca mine…”), articole publicate îndeosebi în „Zorile Bucovinei”, fotografii din „zestrea” profesoarei Schipor şi din periodice. Încheiem cu rândurile aspre ale binecunoscutului publicist Dumitru Covalciuc, în amintirea celui astfel readus în memoria alor săi şi a noastră: „Tatăl său, gospodar de prima mână şi român cu inima curată, luat de acasă ca din senin şi înfundat în temniţe comuniste sovietice, de unde i s-a tras şi moartea; mamă-sa, gospodină vrednică şi cu suflet bun, rămasă săracă lipită pământului, căci bunurile materiale pe care şi le agonisiseră, în doi, o viaţă întreagă îi fuseseră confiscate de venetici cu zel diabolic…”. Am citat acest fragment pentru că a existat o suferinţă imensă în nerecunoscutul holocaust românesc.

Scriem abia acum despre volum, pentru că abia acum l-am primit, adus din Nord de neobositul nostru prieten Dragoş Tochiţă.