Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu nu-i lasă pe clujeni cu gunoiul în stradă. Prima celulă de deşeuri, gata în decembrie

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, miercuri, că lucrările la Centrul de managment integrat al deşeurilor avansează, stadiul lucrărilor fiind de 15%. El a dat asigurări că prima celulă ecologică de depozitare a deşeurilor va fi gata în luna decembrie a acestui an. Uioreanu a mai precizat că declaraţiile prefectului Gheorghe Vuşcan, cum că lucrările la Centrul de management au fost oprite, sunt false.

“Am organizat această întâlnire pentru a vedea toată lumea care este stadiul lucrărilor la viitoarea groapă de gunoi şi la viitoarea celulă de depozitare a deşeurilor. Investiţia este de 266 milioane de lei, termenul de finalizare este la sfârşitul anului acesta, 31 decembrie. Contractul cuprinde faze de lucrări, după 31 decembrie vor urma două luni de probă, iar de la 1 martie 2014 vom avea posibilitatea să depozităm în această groapă deşeurile Clujului. Conform normelor, această rampă va fi funcţională 5 ani de zile. Este capacitată să depoziteze 5 ani de zile la o populaţie de 700.000 de locuitori, atât cât are judeţul Cluj. Celula are capacitatea de a depozita 1. 300.000 mc de deşeuri. Soluţiile pentru depozitarea gunoaielor până se contruieşte această celulă trebuiau avute în vedere de aut locale, dacă discutăm de municipiul Cluj-Napoca, fiindcă de 2 ani de zile de când există corespondenţă din partea Gărzii de Mediu, din partea Consiliului Judeţean, era timp suficient ca dânşii să-şi facă o soluţie ca să rezolve această problemă”, spune Uioreanu.

Ioan Ştefănescu reprezentantul firmei Tahal, cea care se ocupă de supervizarea lucrărilor, a declarat, la rândul său, că stadiul lucrărilor este la 15%.

“Eu am convingerea că până în luna decembrie lucrările se vor termina. Stadiul fizic al lucrărilor acuma este la aproximativ 15%. 150 de oameni vor lucra la acest centru de deşeuri. Numai pe maşini vor fi 90 de oame

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°