Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să prevenim dispariţia minorilor de acasă!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 24 aprilie 2013 ·

În judeţul Mureş, în anul 2012, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost sesizate 42 dispariţii de minori, toate fiind soluţionate. Marea majoritate dintre acestea au fost reprezentate de plecări voluntare de la domiciliu. Motivele invocate de copiii care părăsesc domiciliul sunt singurătatea, certurile in familie, probleme sentimentale, lipsa de comunicare cu ceilalţi membri ai familiei. Ceea ce ei nu realizează însă sunt pericolele la care sunt expuşi odată plecaţi de acasă sau din centrele de ocrotire. Din aceste considerente, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în perioada aprilie-iunie 2013, va derula mai multe activităţi de prevenire a dispariţiilor de minori.

Campania desfăşurată are ca scop informarea cetăţenilor în ceea ce priveşte prevenirea dispariţiilor de copii şi va include în cadrul activităţilor elaborarea şi distribuirea unor materiale de informare cu privire la măsurile de prevenire a dispariţiilor şi prelucrarea acestora în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Activităţile vor viza elevii claselor I-IV, din cadrul unităţilor de învăţământ mureşene şi părinţii acestora. Ca un element de noutate, vor avea loc dezbateri pe acest subiect şi la nivel de grădiniţe;

Perioada de derulare a campaniei pentru prevenirea dispariţiilor de copii va fi începând din luna aprilie, până în luna iunie 2013 iar partenerii IPJ Mureş vor fi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş – unităţile preşcolare şi şcolare din judeţul Mureş.

Persoana responsabilă pentru susţinerea acestei campanii în judeţul Mureş va fi agent principal Ciui Ana-Maria, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii: nr. tel. 0265/202404.

În judeţul Mureş, în anul 2012, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost sesizate 42 dispariţii de minori, toate fiind soluţiona

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 6 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 20 minute
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 38 minute
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum 57 minute
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 4 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 16 minute
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

VIDEO Un al doilea cutremur puternic lovește Filipine, la doar câteva ore după cel de 7,4 grade

HotNews acum 2 ore
Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoane, declanşând alunecări de teren şi determinând e

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°